Ce este Discriminarea? Cine va poate sfatui?

Aceasta prezentare are la baza Ghidul pentru activistii romi (denumit in note Ghid si disponibil on-line la http://www.romacenter.ro/publicatii/index.php ) si Minighidul antidiscriminare (denumit in note Minighid si disponibil on-line la www.antidiscriminare.ro )

 

 

 

Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si drepturi! [1]

 

“Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si drepturi,” ceea ce inseamna ca toti oamenii poseda anumite drepturi din nastere, doar pentru ca sunt fiinte umane. Acestea sunt cunoscute drept drepturile omului. Principiul, care acorda tuturor fiintelor umane libertate si egalitate, reprezinta fundamentul activitatilor in domeniul drepturilor omului. Drepturile omului exista pentru a proteja libertatile fundamentale si demnitatea inalienabila atat a indivizilor, cat si a grupurilor.

Din ce sursa izvorasc aceste principii ale libertatii, egalitatii si demnitatii? Ele izvorasc din umanitatea noastra comuna, din faptul ca toti barbatii, femeile si copiii
impartasesc conditia de a fi oameni, indiferent de diferentele dintre noi, cum ar fi varsta, etnia,sexul, orientarea sexuala, convingerile politice, religia, originea sociala sau nationala, limba, averea, nasterea sau alt statut. Fiecare dintre noi, ca fiinta umana, are dreptul la respect. Drepturile omului difera de nevoi deoarece drepturile sunt un dat in timp ce nevoile sunt aspiratii. [2]

 

Exista numeroase si diferite drepturi ale omului, fiecare dintre acestea avand urmatoarele caracteristici.
• Drepturile omului sunt universale – Ele apartin tuturor fiintelor umane, indiferent de varsta, rasa, etnie, sex, orientare sexuala, credinte politice, religie, origine nationala sau sociala, limba, proprietate, nastere sau alti factori externi
• Drepturile omului sunt innascute – Ele se bazeaza pe recunoasterea valorii intrinseci a oricarei fiinte umane. Ele nu trebuie sa fie cumparate, castigate sau mostenite.
• Drepturile omului sunt inalienabile – Drepturile unei persoane nu ii pot fi luate, nu se pot instraina si nici transfera. Nici o persoana sau institutie nu are dreptul sa priveze o alta fiinta umana de drepturile sale pe care le are in calitate de om. Acest lucru este adevarat chiar si atunci cand un drept al omului nu este recunoscut sau este incalcat de catre un stat.
• Drepturile omului sunt interdependente – Toate drepturile omului au o importanta egala. Incalcarea unuia dintre ele afecteaza exercitarea celorlalte. Drepturile omului sunt astfel interconectate, indivizibile si toate la fel de esentiale in protejarea demnitatii umane. [3]

 

“Drepturile omului sunt intelese in general, ca fiind acele drepturi inerente fiintei
umane. Conceptul de drepturile omului, arata ca fiecare fiinta umana este indreptatita sa se bucure de drepturile sale, fara distinctie de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinii politice sau de orice alta natura, origine sociala sau nationala, proprietate,nastere sau alt statut”. (Human Rights: A basic handbook for UN staff, OHCHR UN Staff College Project 1999, p.2)

 

Drepturile pe care le numim drepturile omului acopera o arie vasta de probleme ce ating toate aspectele vietii omenesti necesare sustinerii demnitatii umane. Aceste drepturi sunt schitate in multe documente internationale si regionale. Declaratia Universala a Drepturilor Omului (UDHR), act fundamental al Organizatiei Natiunilor Unite, este cel mai larg acceptat si cunoscut dintre aceste documente.

O parte din drepturile inscrise in UDHR includ:
-dreptul la viata

-dreptul la ingrijire medicala
-libertatea de a nu fi supus in mod arbitrar arestarii sau detentiei

-dreptul la educatie
-dreptul la proprietate
-libertatea impotriva discriminarii

-libertatea de a cere si de a primi azil in
-libertatea gandirii, constiintei si religiei alte tari [4]

 

In calitate de posesori ai unor drepturi, avem datoria sa respectam drepturile altor fiinte umane. [5]

 

Impreuna cu drepturile omului vin si responsabilitatile. In calitate de posesori ai unor drepturi, avem datoria sa respectam drepturile altor fiinte umane. Drepturile au anumite limite, in sensul asigurarii unui echilibru intre drepturile unei persoane cu ale celorlalti. Aceste limite sunt necesare pentru a trai impreuna si cu demnitate. De exemplu, fiecare are dreptul la libertatea opiniei si a expresiei, insa oamenii pot primi pedepse civile si in unele cazuri chiar penale pentru raspandirea de minciuni sau indemnuri la ura despre alte persoane sau grupuri. Aceste actiuni degradeaza demnitatea celorlalti si le violeaza drepturile. Este de datoria fiecaruia sa respecte si sa sprijine drepturile celorlalti. [6]

 

Ce este discriminarea? 

 

“Fiecare om se poate prevala de [drepturile omului], fara nici o deosebire, in special de rasa, de culoare, de sex, de limba, de religie, de opinie politica sau de orice alt opinie, de origine nationala sau sociala, de avere, de nastere sau decurgand din orice alta situatie […]”.
(Articolul 2)[7]

 

Articolul 7 al Declaratiei Universale a Drepturilor Omului precizeaza ca:
“Toti oamenii sunt egali in fata legii si au dreptul, fara nici o deosebire, la o protectie egala impotriva oricarei discriminari care ar incalca prezenta declaratie si impotriva oricarei provocari la o astfel de discriminare” [8]

 

Discriminarea poate fi definita ca tratarea unui individ sau a unui grup ca fiind separat - superior sau inferior - fata de altul, pe baza unor criterii arbitrare precum rasa, culoarea pielii, sexul, limba materna, religia, opinia politica sau originea sociala ori nationala. Discriminarea operata pe baza rasei, culorii pielii sau etniei se numeste discriminare rasiala si aproape intotdeauna reprezinta o violare a drepturilor omului. Discriminarea rasiala include orice distinctie, excludere, restrictie sau preferinta bazata pe rasa, culoare, origine nationala sau etnica care are drept scop sau efect violarea de orice natura a drepturilor omului si libertatilor fundamentale in domeniul
politic, economic, social, cultural sau orice alt domeniu al vietii publice.[9]

 

Discriminarea poate implica:

 

O deosebire

Organizarea unor activitati recreative, care isi propun formarea echipei de angajati, la care sunt invitati doar anumiti angajati dintr-o firma.
Un restaurant serveste grupuri de persoane, dar nu un grup de persoane in care se afla cetateni dintr-o etnie sau minoritate neacceptata local.
Salariul acordat de catre angajator unei salariate femei este mai mic decat cel acordat unui salariat barbat in conditii echivalente de vechime, munca etc.[10]

 

O excludere

Persoanele cu dizabilitati nu pot avea acces intr-o institutie publica datorita barierelor fizice pe care nu le pot trece.
Un copil infectat cu HIV/SIDA nu este primit in scoala sa studieze pentru acest motiv.
Apartenenta la o minoritate este declarata situatie de incapacitate pentru meseria de profesor, invatator, educator sau activitati auxiliare din sistemul de invatamant.
Un anunt pentru un loc de munca in care se precizeaza ca nu sunt admise persoane cu dizabilitati. [11]

 

O restrictie

Interzicerea accesului intr-un loc public a persoanelor dintr-o anumita etnie sau grup minoritar.
Impiedicarea accesului la o oferta speciala (ex. locuinta) in cazul anumita in cazul unei etnii sau grup minoritar. [12]

O preferinta
Acordarea unor drepturi in plus persoanelor majoritare.

Angajarea unui vorbitor de limba nativa (limba materna) pentru un post, in conditiile in care cunostintele de limba nu sunt necesare in mod real pentru indeplinirea functiei respective.
Impunerea conditiei de varsta maxima la angajare. [13]

 

In ce domenii si cine poate discrimina?

Discriminarea poate aparea in toate domeniile vietii sociale:
-In relatiile de munca, cu privire la conditiile de incadrare in munca, criteriile si  conditiile de recrutare, selectare si promovare, accesul la toate formele si nivelurile de orientare, formare si perfectionare.
-In domeniul protectiei si securitatii sociale;
-In accesul la serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri si facilitati;
-In accesul la educatie;
-In asigurarea linistii si ordinii publice. [14]

 

Discriminarea poate avea doua forme: “directa” si “indirecta”.

 

Potrivit Directivei Consiliului Uniunii Europene 2000/43/EC, privind implementarea principiului tratamentului egal al persoanelor, indiferent de originea rasiala sau etnica, discriminarea directa are loc atunci cand “datorita originii rasiale sau etnice, o persoana este tratata mai putin favorabil fata de cum este, a fost sau ar fi tratata o alta persoana intr-o situatie similara”. Atunci cand un angajator respinge, ca urmare a unei politici, candidati dintr-o anumita etnie sau minoritate pentru postul respectiv, sau atunci cand un serviciu de distribuire a locuintelor acorda numai anumitor persoane sau grupuri de persoane, in mod sistematic si intentionat, locuinte de nivel inferior, avem de-a face cu exemple de discriminare directa. [15]

 

Asa cum arata Directiva Consiliului 2000/43/EC, discriminarea indirecta are loc “atunci cand prevederi, criterii sau practici aparent neutre ar dezavantaje persoane de anumite origini rasiale sau etnice, in comparatie cu alte persoane, cu exceptia cazurilor in care acele prevederi, criterii sau practici sunt obiectiv justificate printr-un scop legitim, iar mijloacele de a atinge acel scop sunt potrivite situatiei si necesare”. Un magazin care nu ingaduie intrarea persoanelor care poarta fuste lungi sau o institutie guvernamentala care interzice accesul persoanelor cu capul acoperit sunt exemple de discriminare indirecta. Aceste reguli, desi neutre in aparenta in ceea ce priveste etnia, pot dezavantaja in mod disproportionat persoanele apartinand unor grupuri minoritare care au tendinta sa poarte fuste lungi sau acoperamant pe cap. [16]

 

Faptul ca exista o prevedere constitutionala sau orice alt tip de act legislativ care condamna discriminarea nu inseamna ca discriminarea este inexistenta in acel stat. [17]

 

De asemenea, interzicerea discriminarii rasiale prin lege nu impiedica guvernele sau alte autoritati sa creeze si sa implementeze programe de “actiune pozitiva” sau “actiune afirmativa” menite sa sprijine grupurile care sunt in mod traditional tinta discriminarii rasiale. Aceste programe sunt adesea necesare pentru a corecta nedreptati istorice sau/si pentru a asigura diversitatea. Un astfel de exemplu
este candidatura la anumite universitati pe locuri separate pentru studenti din anumite grupuri etnice minoritare . In prezent, in tarile din Europa Centrala si de Est exista astfel de programe in domeniul educatiei superioare, insa aceasta practica nu a fost extinsa si in ceea ce priveste acordarea locuintelor sau locurilor de munca. [18]

 

Discriminarea rasiala - in special discriminarea rasiala directa - se bazeaza pe prejudecati si stereotipuri referitoare la anumite grupuri, cat si pe convingerea ca rasa este un factor important ce determina trasaturile si posibilitatile umane individuale. Cunoscut in mod curent drept rasism, aceasta convingere are drept premisa ideea ca diferentele provenind din mostenirea genetica sau culturala ar produce in mod necesar rase superioare sau inferioare altora. [19]

 

“Rasismul nu este privit doar ca o manifestare a unor prejudecati si practici curente
individuale, ci ca un fenomen adanc inradacinat in limbaj si modul de percepere al
celorlalti.” (Vago, Steven, in Lege si societate, editia VI, Prentice Hall, Upper Saddle River, NJ, 200 p. 68)

 

Un fenomen similar rasismului este xenofobia. Xenofobia este teama de straini sau de necunoscuti si este adesea manifestata prin respingere, ostilitate sau violenta impotriva unui anume grup. Acest tip de discriminare este semnificativ pentru populatia rroma, adesea perceputa ca “straina” in propria tara natala, indiferent de numarul de generatii nascute pe teritoriul respectiv sau de dreptul la cetatenie
in acel stat. Xenofobia si discriminarea rasiala se manifesta frecvent si in cazul refugiatilor si imigrantilor care se afla pe teritoriul altui stat decat cel de origine. De multe ori, xenofobia este alimentata de lideri politici care promoveaza politici rasiste sau discriminatorii pentru a-si “proteja” tara de “cei din afara”. [20]

 

Discriminarea, rasismul si xenofobia decurg dintr-o perceptie a superioritatii etnice sau culturale, ca rezultat al unei viziuni etnocentriste. Etnocentrismul se manifesta atunci cand cineva priveste lumea exclusiv din perspectiva propriei culturi si considera ca celelalte culturi sunt in mod necesar inferioare culturii sale. Oamenii care au o viziune etnocentrica judeca celelalte culturi cu standardele proprii si nu pot trece peste diferentele culturale sau intelege alte conceptii despre lume. Aceasta intoleranta
si lipsa de respect pentru cultura, credintele si practicile altor grupuri duce la discriminare. [21]

 

Se considera ca “rasismul a fost in mare parte eradicat prin scoaterea lui (a formelor sale mai brutale) in afara legii si prin acordarea accesului la justitie si reparatii legale victimelor discriminarii. […] Desi aceasta strategie de incriminare a discriminarii rasiale si a cazurilor de abuz este indispensabila, ea singura nu poate elimina sau chiar reduce substantial practicile rasiste (cu atat mai putin, atitudinile rasiste) din societate. Asa cum eliminarea sau reducerea infractiunilor nu poate fi realizata exclusiv prin mijloacele sistemului juridic, indiferent de gradul de dezvoltare al acelui sistem, nici rasismul nu poate fi eliminat sau redus daca strategiile de combatere sunt limitate la a scoate manifestarile rasiste in afara legii. Actionarea in justitie nu este raspunsul universal sau suficient la problema rasismului. O societate bazata pe respectarea legii poate foarte bine sa fie una rasista […]”. (Petrova, Dimitrina. “Negarea rasismului” The Denial of Racism”.)
In Roma Rights, 4/2000.

 

Desi drepturile omului sunt universale, ele sunt incalcate mai frecvent, in mod disproportionat,
in defavoarea anumitor grupuri. Adesea, aceste grupuri sunt comunitati sau populatii minoritare in
interiorul unui stat. Desi nu exista o definitie standard, un grup minoritar este, in general, “un grup non-dominant de indivizi care au in comun anumite caracteristici nationale, etnice, religioase sau
lingvistice diferite de cele ale majoritatii populatiei”. [22]

 

Majoritatea statelor lumii au cel putin o comunitate minoritara si multe au mai multe minoritati. Tratamentul aplicat grupurilor minoritare si modul de interactiune cu populatia majoritara variaza de la stat la stat. In general, politicile fata de minoritati variaza de la integrare la segregare sau excludere si de la asimilare la acordarea de drepturi. [23]

 

Iata mai jos cateva scurte definitii ale acestor tipuri de abordari.

Excluderea: Aceste politici sau practici au drept scop excluderea sau segregarea minoritatilor pe plan economic, politic, socio-cultural si teritorial.Politicile si practicile de excludere incearca sa “protejeze” populatia majoritara de pericolele pe care le-ar putea produce “celalalt” grup. Aceasta abordare are drept rezultat excluderea sociala. Un exemplu de politica de excludere fata de rromi este segregarea educationala a copiilor rromi prin repartizarea lor in scoli pentru debili mentali sau in institutii de invatamant de o calitate indoielnica, politica practicata in mai multe tari europene. [24]

Asimilarea: Aceste politici incearca sa forteze o minoritate sa adopte cultura dominanta a populatiei majoritare. Acest lucru se realizeaza prin politici coercitive care incearca sa “civilizeze” grupurile minoritare sau sa forteze membrii grupului minoritar sa se conformeze unor norme culturale definite. Desi astfel de politici sunt frecvent (dar nu intotdeauna) justificate prin intentia de a ajuta minoritatea, ele raman politici etnocentriste si paternaliste care au drept scop eliminarea culturii minoritare. Rromii au fost adesea tinta unor politici de asimilare in multe state europene, in special in perioada regimurilor comuniste.

Integrare: In ceea ce priveste tratarea minoritatilor, integrarea este frecvent considerata o varianta superioara a asimilarii. Politicile de integrare sunt considerate a avea drept rezultat “inserarea cu drepturi depline a individului in societate” [25], in acelasi timp respectandu-se drepturile individuale, inclusiv cele culturale.

Drepturile minoritatilor: Politicile care sprijina drepturile minoritatilor acorda o anumita protectie minoritatilor in calitate de grup. Aceasta inseamna ca membrilor grupului minoritar le sunt garantate prin lege respectarea drepturilor individuale, precum si anumite compensatii care decurg din statutul lor de membrii ai unui grup minoritar. Aceste “drepturi speciale” nu sunt privilegii, ci masuri adoptate pentru a da posibilitatea membrilor grupului minoritar sa isi pastreze identitatea, caracteristicile si traditiile.[26]

 

Iata mai jos cateva dintre aceste posibile masuri:
• Dreptul de a participa in viata publica, culturala, religioasa, sociala si economica;
• Protejarea de catre state a existentei grupului minoritar si a identitatii sale nationale
sau etnice, culturale, religioase si lingvistice;
• Participarea la progresul si dezvoltarea economica;
• Libertatea de a-si exercita drepturile, individual sau ca membru al grupului minoritar, fara discriminare.
Aceasta politica are drept scop si protejarea dreptului la identitate culturala.[27]

 

 

 

 Care sunt pasii pe care trebuie sa ii urmeze o persoana care se considera discriminata si vrea sa se apere?

 

Pasul 1

Strangerea dovezilor care sa sustina faptele reclamate.

Simpla afirmare ca s-a suferit de pe urma unei fapte de discriminare nu este suficienta. Ea trebuie dovedita cu probe. Acestea trebuie gasite, stranse si prezentate de persoana care se considera victima. Dovedirea existentei unei fapte de discriminare si identificarea persoanei care a savarsit fapta de discriminare nu este un lucru usor.
Aceasta cu atat mai mult cu cat de multe ori desi atitudinea discriminatorie este prezenta in mintea faptuitorului si se transpune in actiunile lui, nu este exteriorizata explicit prin afirmatii, decizii scrise.Tipuri de dovezi care pot fi folosite pentru a demonstra existenta unei fapte de discriminare sunt: declaratii ale victimei, declaratii de martori, documente dovezi materiale (inregistrari audio sau video).

Declaratiile oficiale (ale victimei sau ale martorilor) trebuie sa contina:

-data si locul unde este data;
-numele, prenumele si calitatea celui ce scrie declaratia;
-datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal;
-ocupatia si locul de munca;
-descrierea faptei cu indicarea datei, orei si locului in care a fost savarsita;
-aratarea tuturor imprejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitatii faptei si la evaluarea eventualelor pagube pricinuite;
-indicarea actului normativ in care se incadreaza fapta (daca se cunoaste);
-semnatura.[28]

 

Pasul 2

Obtinerea asistentei juridice de specialitate

O organizatie oficiala sau un ONG!

 

Prin intermediul acestui Proiect, in Berlin, se ofera asistenta ADNB!